Interviu Zoltan Veres: Poți ignora emoțiile, le poți reprima, dar într-un final va trebui să le înfrunți și să le prelucrezi

Tot ce înseamnă dezvoltarea personală, tot ce înseamnă evoluție personală, schimbare de obiceiuri, creșterea performanței, managementul stresului, creșterea încrederii în sine, îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți, se bazează pe abilitățile de inteligență emoțională.  Studierea principiilor inteligenței emoționale este și domeniul în care trainerul Zoltan Veres, co-fondatorul Refleqt, susține traininguri, workshop-uri și sesiuni de coaching. Ce înseamnă să fii inteligent din punct de vedere emoțional, dar și cum îți dai seama în ce stadiu de dezvoltare a EQ te afli aflăm din interviul acordat de Zoltan Veres.

 

 Interviu realizat de Odeta Veștemean

Ce înseamnă să fii inteligent emoțional? Ce abilități țin de sfera Inteligenței Emoționale (EQ)?

Inteligența emoțională reprezintă un set de abilități care țin de lucrul cu propria lume emoțională. Înseamnă să fii în stare să îți cunoșți și să îți gestionezi reacțiile, comportamentele, sistemul de valori, atât cel conștient, cât și inconștient, să îți dai seama de felul tău de a lua decizii, de șabloanele emoționale care influențează aceste decizii. Apoi, să poți reconfigura toate aceste elemente așa cum ți le doreșți în mod conștient.

Abilitățile pot fi definite diferit în funcție de modelul pe care îl folosim, dar ele se împart în următoarele categorii: abilități de a conștientiza (măsura) propria lume emoțională, abilități care permit controlul (reprogramarea) acestei lumi și abilități care te ajută să colaborezi cu ceilalți într-un mod armonios.

Cum pot oamenii să își dezvolte inteligența emoțională?

Pas cu pas, prin antrenament. Ca orice alte abilități și abilitățile de inteligență emoțională se dezvoltă făcând exerciții specifice, în funcție de abilitatea pe care urmăreșți să ți-o dezvolți.

Ce beneficii aduce Inteligența Emoțională, din punctul tău de vedere?

Tot ce înseamnă dezvoltarea personală, tot ce înseamnă evoluție personală, schimbare de obiceiuri, creșterea performanței, managementul stresului, creșterea încrederii în sine, îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți, se bazează pe abilitățile de inteligență emoțională.

Cum apreciezi că stau românii la acest capitol?

Ca orice alt popor, la nivel de subconștient colectiv și românii au anumite comportamente și atitudini constructive și altele mai puțin constructive. Legat de teoria inteligenței emoționale, abia acum începe să se trezească interesul. Legat de abilitățile de inteligență emoțională, ca la orice alt popor, nivelul diferă, de la un individ la altul, unii fiind la nivel instinctual, alții având inteligența emoțională foarte bine dezvoltată.

Cum îți dai seama la ce nivel ești dezvoltat emoțional?

Există varianta testelor de inteligență emoțională sau poți verifica nivelul tău de inteligență emoțională prin calitatea stărilor și a relațiilor pe care le ai. Dacă ești o persoană agresivă, agitată, stresată, dezordonată, reactivă, frustrată, cu relații tensionate, nemulțumită în general, înseamnă că nivelul tău de inteligență emoțională lasă mult de dorit. Dacă ești genul de persoană care are relații armonioase, plăcută de ceilalți, care știe ce vrea, care este stabilă în propriile stări, în mare parte din timp fiind calm, relaxat, cu o stare de mulțumire de sine, cu o stare de încredere, genul de persoană care gestionează ușor situațiile tensionate (interioare și exterioare), înseamnă că stai bine cu nivelul de inteligență emoțională.

De la ce vârstă consideri că încep oamenii să se dezvolte emoțional?

Încă din timpul sarcinii. Apoi, în primii 8-10 ani, partea rațională are o dezvoltare foarte lentă și în perioada asta, ne impregnăm cu stări, atitudini, comportamente, șabloane emoționale în relația cu părinții. Aceste impregnări vor deveni baza reacțiilor, judecăților, evaluărilor sistemului de valori și a deciziilor noastre.

Cu ce crezi că ar fi recomandat să înceapă cineva care vrea să își sporească EQ, care să fie primul pas?

Primul pas este să accepte că nu are cum să cunoască în totalitate ce se petrece în el/ea.

Iar lucrurile cu care să continue și pe care să le practice zilnic, care ar fi?

Atenție la propriile stări, gesturi, comportamente și modelarea lor conștientă prin antrenament.

De cât timp crezi că este nevoie pentru că o persoană să ajungă să aibă un nivel optim de dezvoltare emoțională? Odată dobândite abilitățile de bază ele rămân și se manifestă pe termen lung sau este nevoie de un efort continuu?

Odată dezvoltate, abilitățile rămân pe viață dar nu există o regulă legat de perioada necesară pentru a le dezvolta. La fel cum este absurd să pui întrebarea cât este nevoie să înveți o limba străină, în general, la fel și dezvoltarea abilităților de EQ depinde de la un om la altul.

Inteligența emoțională dă rezultate îndeosebi în viața personală sau poate fi eficientă și în plan profesional?

Orice abilitate de inteligență emoțională va aduce rezultate în toate aspectele vieții. La fel cum, dacă înveți o limba străină, o vorbești la același nivel, în orice context, la fel și abilitățile de inteligență emoțională se vor vedea în orice context al vieții tale.

Ce crezi că pierd cel mai mult oamenii care refuză emoția și preferă să trăiască strict rațional?

Nu există varianta în care trăiești strict rațional. Sistemul nostru emoțional stă la baza funcționării creierului. Să spui că trăiești strict rațional este echivalent cu a spune că în tine nu circulă sângele pentru că tu nu simți asta. Cei care cred că trăiesc doar rațional, de fapt își ignoră lumea emoțională și astfel pierd informații prețioase pe care de fapt sistemul nostru emoțional le oferă.

Pentru că suntem pe o platformă de Interviuri Motivaționale, spune-ne, cum ai motiva pe cineva care nu dorește să își dezvolte inteligența emoțională să facă totuși pași în acest sens?

Nu îmi doresc să motivez pe nimeni care nu își dorește asta, mai devreme sau mai târziu, o să ajungă fiecare să își dea seama că poți ignora emoțiile, că le poți reprima, dar într-un final va trebui să le înfrunți și să le prelucrezi.

Interviu realizat de Odeta Veștemean pentru Interviuri Motivaționale

http://www.interviurimotivationale.ro

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: